Descriere
Ceai negru sezonier de specialitate și de elevație mare, inedit și cu disponibilitate limitată, recoltat iarna în zona montană Nilgiris, din Tamil Nadu, sudul Indiei. O infuzie expresivă, proaspătă și foarte parfumată, cu note intense florale de flori de citrice: neroli și flori de grapefruit, cu caracter ierbos aromat, de brusture crescut la umbră, cu note fin aromate de dafin proaspăt, astringență optimă și post gust dulceag.
Acest ceai negru este atipic din mai multe motive. În primul rând, fiind un ceai cultivat la altitudine mare de aproximativ 2000 de metri, produs din varietatea Camellia Sinensis Sinensis, dintr-un soi mixt chinezesc, ce crește lent în zonele montane, acesta dezvoltă un profil de degustare mult mai complex, cu caraceteristici similare ceaiurilor verzi, asemănător ceaiurilor Darjeeling recoltate în first flush. Dar caracterul cu adevărat inedit este dat de condițiile de recoltare. Frunzele nu sunt culese în intervalele tipice, ci iarna, la începutul lunii ianuarie. Deși planta de ceai este perenă, dezvoltând frunze pe toată perioada anului, temperaturile extreme înregistrate iarna pe de o parte agasează planta, însă pe de altă parte creează un profil aromatic intens și multifațetat. Frunzele tinere ce cresc foarte lent sunt atinse de umiditatea tăios de rece și de înghețul fin al nopții, de roua și de ceața dimineții, ce le capsulează. Mugurii ce au doar 5 zile de la formare sunt recoltați dimineața devreme, înaintea răsăritului, la temperaturi de 2°-4° C. Datorită temperaturilor joase și procesul de veștejire a frunzelor se produce mai lent, iar rezultatul final este cu adevărat remarcabil.
Plantația de ceai Kairbetta a fost înființată în anul 1877 de către englezul J. T. Murray, la periferiile orașului montan Kotagiri din munții Nilgiri. A fost cumpărată ulterior în anul 1920 de către producătorul de cafea G.K.Martin ce a construit fabrica de producție de ceai negru în anul 1926. A fost din nou vândută și cumpărată în anul 1956 de familia Bhansali cu origini gujarati, localizată în Calcutta și Bombay, ce deja deținea afaceri cu ceai și condimente. De atunci până în prezent proprietatea Kairbetta a găzduit 4 generații producătoare de ceai ale familiei indiene Bhansali, a contribuit prin aportul său la evoluția istorică a ceaiului în India și este recunoscută și astăzi pentru calitatea ridicată și manufacturarea ceaiurilor negre, atât a celor ortodoxe, precum și a celor de specialitate, precum acesta.
Infuzia cu corpolență medie este lipsită de orice note de malț, caracteristice ceaiurilor indiene produse la altitudini medii din soiuri indigene, cum ar fi cele assam, destul de comune. Cu un profil floral și citric intens, ceaiul aduce un profil montan proaspăt, având o asemănare cu ceaiurile indiene și nepaleze din Himalaya, pe care o identificăm adesea ca fiind particulară și deosebită în profilul de degustare, trimițând la prospețimea aromei frunzelor de brusture ce cresc la umbră și umezeală, la marginea pădurilor din Carpații noștri. Notele expresive și corpul viu sunt completate de un post gust dulceag, persistent, ca de biscuite copt.
Ingrediente: ceai negru montan din Nilgiris, India.
Experiența
Infuzie: proaspătă, cu corp viu și aromat, cu note florale de neroli, flori de grapefruit și crizanteme, cu profil fructat citric și ierbos, de frunze de brusture și dafin verde, cu astringență optimă și dulceață în post gust, de biscuiți dulci sau de tartă coaptă.
Culoare: oranj auriu
Frunză: gri verzulii, lungi și răsucite, cu muguri argintii și verzi, mate
Conținut de cafeină: ★★★★☆
Sugestii de consum: dimineață/prânz/după-amiază
Asocierea cu mâncarea: Este un ceai potrivit pentru a fi servit în orice moment al zilei, clar, fără lapte. Se potrivește alături de brânzeturi fine, cremoase, de preparate din carne albă gătită în/cu unt. Se poate servi cu sendvișuri ușoare, cum ar fi cele cu castraveți sau cu piept de pui, cu produse de patiserie cu fructe dulci-acrișoare, cu biscuiți danezi, cu orez la abur cu legume, împreună cu plăcinte cu carne albă sau legume, cu somon afumat, cu salate, legume la abur sau cu pește slab la grătar. Potențează bine deserturile pe bază de vanilie, ciocolată albă, sau cu fructe proaspete (căpșune, struguri albi, piersici sau caise).
Infuzare
Gramaj: 2 lingurițe la o cană
Timp de infuzare: 2-3 minute
Temperatura de infuzare: 95°C
Proveniență: Nilgiris, Tamil Nadu, India.






