Descriere
Ceai verde de specialitate și de elevație din patrimoniul cultural chinezesc, cu origine din zona montană a prefecturii Enshi a provinciei Hubei, China. O cupă corpolentă și alcalină, încărcată cu istorie, tradiții, spiritualitate și nu în ultimul rând, cu antioxidanți și oligoelemente importante. O infuzie auriu-verzulie clară și complexă, potolită, cu gust vegetal, de păstârnac, ridichi și de legume verzi, dulce și ușor caramelizat, fructat de castane și de fructe albe de vară: piersici și ananas, cu influențe tonice florale de păpădie și de rostopască, cu o senzație fină untoasă, cu umami foarte subtil și caracter mineral, lăsând un post gust ușor astringent, proaspăt, ușor migdalat.
Un ceai popular, distinctiv cu o istorie bogată, singurul ceai verde chinezesc expus la abur ce a supraviețuit până în prezent, deorece celelalte ceaiuri verzi chinezești sunt produse utilizând tehnica de prăjire (pan firing). Deși stoparea oxidării prin expunere la abur este răspândită în Japonia (cu excepția ceaiurilor kamairi cha), aceasta a luat naștere în China și a fost importată în Japonia. Produs încă din timpul dinastiei Tang (618-907) și devenit popular în timpul dinastiei Qing, ceaiul chineƶesc expus la abur era presat sub formă de turte sau de cărămizi (precum ceaiul pu` erh), pentru a fi transportat mai ușor. În jurul anilor 800 a fost adus în Japonia (împreună cu multe alte elemente chinezești) prin intermediul schimbului cultural dintre China și Japonia facilitat de budismul zen. Astfel s-a stabilizat în Japonia această metodă de prelucrare a ceaiului, în timp ce chinezii au trecut la prelucrarea ceaiului verde prin prăjire în wokuri, plite sau pietre încinse. Tehnicile moderne de prelucrare ale ceaiului Enshi Yulu prin utilizarea aburului (Zhēng qīng 蒸青) s-au dezvoltat după anii 1900 și deși aproape că s-au pierdut, au fost reintroduse în 1998 de către o echipă de maeștri ai ceaiului, iar din anii 2014 aceste metode au fost înscrise în patrimoniul național cultural intangibil al Chinei, și din anul 2022 au fost înscrise în lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO al umanității. Această onoare nu numai că celebrează istoria bogată și măiestria din spatele acestor ceaiuri, dar subliniază și importanța păstrării acestor practici străvechi pentru generațiile viitoare.
Un alt aspect ce conferă autenticitatea acestui ceai este poziția și particularitățile zonei de cultivare. Enshi Yu Lu (Roua de Jad din Enshi) este cultivat la o altitudine de 1200 m, deasupra Marelui Canion din Enshi, una dintre cele mai pitorești și sălbatice zone ale Chinei. Proclamată Capitala Seleniumului în anul 2011, în cadrul evenimentului TEMA14, Enshi reprezintă cea mai mare biosferă de seleniu din lume. Această particularitate a solului, împreună cu clima specifică acestei zone, cu dimineți umede și ceață misterioasă, acolo unde temperatura medie anuală este de 16.4℃, precipitațiile anuale sunt de aproximativ 1525 mm, și umiditatea este în jur de 80% – toate creează condiții optime pentru producerea ceaiului. Zona munților Wuling este presărată cu mănăstiri taoiste izolate, acolo unde preoții trăiesc în echilibru și în serenitate, încărcând cu spiritualitate zona și onorând patrimoniul cultural, creând o legătură armonioasă cu natura, inspirând totodată cultivarea ceaiului cu filozofia taoistă. Toate acestea consolidează și îmbogățesc într-un mod inegalabil caracterul unic, mistic și profilul organoleptic foarte complex al ceaiului Enshi Yulu, plasându-l astfel în topul celor mai apreciate 10 ceaiuri chinezești.
Acest tip de Enshi Yulu este cultivat la o elevație de 1200 m, recoltat manual în primăvară (aprilie-iunie) și obținut din mugurele nedeschis și maxim următoarele 2 frunze tinere ale unui soi nativ local: enshi qunti. Este prelucrat integral manual după tehnica expunerii la abur în coșuri din bambus pentru 60 de secunde, fiind rulat sub formă de ace (针形 zhēnxíng). Deși frunzele și denumirea sa fac deseori trimitere la ceaiul gyokurojaponez, cele două sunt diferite deorece enshi yulu nu aplică tehnica umbririi artificiale a plantelor de ceai, înainte de recoltare.
La infuzare aroma (mirosul) are un caracter dulce, caramelizat, precum vata de zahăr. La degustare se percepe, o explozie de note de degustare cu profil ovo-lacto-vegetal, fructat, floral, umami, însă ușor astringent și mineral, ce se modifică subtil între infuzări multiple.
Ingrediente: ceai verde*
Experiența
Infuzie: complexă, minerală, cu profil vegetal dulce, de păstârnac, broccoli și alte legume verzi gătite la bain marie sau tăvălite în tigaie în unt, cu gust fructat de fructe albe de vară și cu note de castane dulci, cu caracter caramelizat precum o vată de zahăr, cu umami fin și o astringență ușoară, precum florile galbene de rostopască și păpădiile, cu note cremoase, untoase, delicate, ale unui gălbenuș poșat, și post gust persistent, ușor migdalat.
Culoare: de la galben-auriu la verde
Frunză: verde, rulată sub formă de ace
Conținut de teină: ★★☆☆☆
Sugestii de consum: dimineață/prânz/după-amiază.
Asocierea cu mâncarea: Se asociază bine cu salate de fructe de vară albe, cum ar fi piersici, caise, stropite cu puțină miere de salcâm, presarate cu o brânză dulce, precum ricotta sau mozzarella, cu crema de zahăr ars, cu compoturile de fructe, cu cheesecake sau cu biscuiți cu migdale, cu deserturi pe bază de pastă roșie de fasole, cu pește slab sau cu crustacee, cu carne de pui cu ierburi mediteraneene.
Infuzare
Gramaj: 2 lingurițe la o cană
Timp de infuzare: 2 minute
Temperatura de infuzare: 70°C
Proveniență: zona montană Wuling, prefectura Enshi, provincia Hubei, China
*Certificare organică DE-ÖKO-003
